Psihoterapeuți

Oare cum ne-am descurcat fără ei până acum?!

ECHIPA DE INTERVENȚIE EMOȚIONALĂ

Deși am lucrat îndeaproape tot timpul cu terapeuți și specialiști în psihologia copilului, 2017 a fost primul an în care taberele MagiCAMP au beneficiat, serie de serie, de prezența psihologilor. Experiența lor a fost extrem de importantă pentru copii și adulți și multe am învățat cu această ocazie! Nu puține au fost situațiile în care au intervenit decisiv, ajutând atât copiii, cât și voluntarii, medicii și chiar părinții copiilor.


ANDA
PĂCURAR

Psihoterapeut formator, supervizor în cadrul Institutului de Psihologie și Psihoterapie Adleriană, Anda Păcurar este, de doi ani, parte din super echipa de terapie a MagiCAMP pentru copiii care au pierdut pe cineva drag!


IRINA
CALOTĂ

Psihoterapeut de formație Adleriană, psiholog clinician și consilier traumatolog, Irina Calotă face parte, din 2016, parte din super echipa de terapie a MagiCAMP pentru copiii care au pierdut pe cineva drag.


GEORGE CHIRIACESCU

Psiholog și psihoterapeut adlerian cu experiență în consilierea copiilor (și rocker pasionat), George Chiriacescu este de găsit vara în MagiCAMP, în tabăra copiilor care au pierdut pe cineva drag.


OTILIA
MIHAI

Psiholog cu experiență în lucrul cu copiii și adolescenții, Otilia Mihai face, din 2017, parte din echipa de terapie a MagiCAMP. A venit pentru o serie, a stat trei, pentru că e loc unde îți amintești de ”împreună”.


ROXANA
BADEA

Psihoterapeut și psiholog clinician, coordonator de programe de terapie pentru copiii cu probleme grave, Roxana Badea a petrecut în 2017 două săptămâni în MagiCAMP, fiind sprijin și pentru copii, și pentru adulți.


ADRIANA IONESCU

Adriana, psihoterapeut adlerian, a fost cea grație căreia MagiCAMP o are nu numai pe doamna Pastiluță, medicul, și pe doamna Siropel, asistenta, ci și pe doamna Suflețel! Ea a dat acest nume psihologilor din tabără.


ADINA
BALINT

Unul dintre cei mai calmi și sensibili oameni care au pășit în MagiCAMP, psihologul Adina Balint a fost unul dintre motivele pentru care ne-am convins încă o dată ce mare nevoie aveam de terapeuți în tabără!


RODICA MATEIAN

Psiholog, psihoterapeut adlerian, Rodica Mateian a făcut parte din echipa MagiCAMP completând cu experiența sa în lucrul cu copiii seria specială de la Iași. A fost câteva provocări, mici, dar nu chiar!




SE POATE!

BENEFICIILE COLABORĂRII

Prezența în tabără a psihologilor ne-a permis să înțelegem mai bine ce se întâmplă cu copiii și cum să reacționăm în situații extreme. Ne-a încurajat să abordăm cu încredere și beneficiari pe care altfel poate că nu am fi putut să îi avem alături.



RĂSPUNSURI

ADRESAREA TRAUMEI

Tot grație terapeuților am reușit să creăm pentru fiecare copil venit în tabără o fișă de observație psihologică. Fișa e utilă atât medicilor care îi tratează pe copii în spital, cât și părinților, în înțelegerea comportamentului provocat de diagnostic.


ESTE NEVOIE DE EI?

DE CE AVEM PSIHOLOGI ÎN TABĂRĂ

Interacțiunea directă cu un copil diagnosticat cu o afecțiune oncologică sau care a suferit arsuri grave poate fi traumatizantă atât pentru beneficiar, cât și pentru voluntar. Rolul psihologilor
într-o astfel de situație este să acorde asistență oricând este nevoie. Iată și câteva reguli de bază, expuse de psihologi, pentru astfel de situații.


CONTACT VIZUAL

Sub nicio formă, voluntarii nu vor face referire la înfățișarea beneficiarului, nu se vor uita insistent și nu vor face comparații.



NU COMPARĂM

Voluntarii nu vor face comparații între traumele copiilor, nu vor discuta cu aceștia despre cine are mai multe probleme sau dacă acestea sunt mai mari.



ATMOSFERA

Voluntarii MagiCAMP trebuie să asigure o atmosferă caldă, prietenoasă, optimistă și pozitivă, la evenimentele la care participă.



REGULI

Tuturor ne place să mai încălcăm reguli, însă în MagiCAMP ele sunt sfinte. Noi, terapeuții, vă rugăm să fiți foarte atenți când vi se comunică.



CONFIDEȚIALITATE

Voluntarii trebuie să păstreze confidențialitatea lucrurilor aflate, exceptând situația în care trebuie comunicate coordonatului desemnat.



INTIMITATE

Cei implicați în lucrul cu copiii vor respecta intimitatea și ritmul participanților, indiferent de activitatea la care participă.



SPRIJIN PENTRU EI

Voi, voluntarii, sunteți sprijin pentru copii. Contează ce vor aceștia să facă într-o activitate, nu creativitatea, cunoștintele sau personalitatea voluntaruluI.



RAPORTARE

Vă rugăm să raportați organizatorului desemnat dacă remarcați schimbări în dispoziția copiilor sau starea lor de bine.