03/11/2017
Poza deschidere
Poza 17
Poza 16
Poza 15
Poza 14
Poza 13
Poza 12
Poza 11
Poza 10
Poza 9
Poza 8
Poza 7
Poza 6
Poza 5
Poza 4
Poza 3
Poza 2

Ca să fie sigur că ajunge la toții copiii, Moș Crăciun MagiCAMP și-a luat tolba în spinare, și-a cremat renii în ajutor și s-a pus pe treabă din timp. Rezultatul: peste 450 de colete și cadouri pregătite și livrate, peste 500 de copii fericiți, zâmbete și îmbrățișări mii.

Și, desigur, mii de kilometri din toată țara și din Republica Moldova acoperiți. Un efort pentru care le suntem recunoscători tuturor voluntarilor care s-au implicat și companiilor care ne-au sprijinit cu produse sau cu fonduri pentru achiziționarea cadourilor și produselor necesare. Zeci de voluntari au ”adoptat” cadouri și colete cu ajutoare, le-au trimis familiilor care aveau nevoie de ele prin curier sau le-au livrat ei înșiși. Au împachetat până când au rafinat arta fundițelor, au mers la cumpărături pentru copii, au așternut gânduri pentru aceștia pe o felicitare, au preluat și ridicat sute de pachete, au donat prin programul ShoeBOX, în magazinele ECCO, le-au povestit colegilor, prietenilor și familiei și chiar i-au luat pe sus și i-au trimis prin toată țara pentru a rezolva urgențe.


Am făcut bine #ÎMPREUNĂ!
Iată doar câteva reacțiile sosite pe adresa lui Moș Crăciun după operațiunea ”Sărbători magice”.
Sunteți o minune pentru copiii noștri. Nu avem cuvinte suficiente pentru a vă mulțumi pentru bucuria făcută copiilor noștri” – Iulia, mamă
”Am primit cu nespusă bucurie cadoul, iar fericirea a fost maximă!” – Mariana, mamă

”Abia aștept să ne revedem! Vă mulțumesc pentru toate cadourile primite din partea echipei MagiCAMP!” – Antonio C., magicamper 

Mulțumim din suflet pentru cadoul minunat!! Cosmin s-a bucurat așa cum nu l-am văzut niciodată!” – mama lui Cosmin T, magicamper
Înmulțiți toate acestea de câteva sute de ori și vedeți ce ați făcut!
Magic is something YOU make!


Și totuși… de ce v-ați implicat?
”Am ales să adopt un colet MagicBOX pentru că am simțit nevoia să ajut pe cineva mai puțin norocos. M-am gândit că oamenii aceștia sunt încercați de soartă într-un mod cumplit, cu siguranță nu mai au energie și resurse pentru câte au de făcut. Am ales să donez în continuare tocmai pentru a le insufla speranță”, spune Mihaela, voluntar. Mihaela a adoptat în luna decembrie un colet MagicBOX pentru o familie care are nevoie de sprijin și își va menține implicarea și din luna ianuarie. Mai mult, ea și prietenii ei au fost reni de nădejde și au dus de Sărbători cadouri copiilor din Moldova.
“Nimic nu te întoarce mai repede la realitate decât un copil bolnav de cancer care se bucură de un cadou primit. Vreau să continui să trimit, ca să-mi reamintesc de fiecare dată că trebuie să-i prețuim pe cei de lângă noi”, povestește și Irina, ”părinte” de MagicBOX.

Ca ele, am avut tot anul, dar cu atât mai mult în luna decembrie, zeci de voluntari care și-au asumat rolul de Moși și Rudolfi: Andreea, Cristina, Oana, Alexandru, Bianca, Iuliana, Monica, Raluca, Iuliana, Laura, Olga, Irina, Teodora, Bogdan, Bogdana, Cătălina și mulți alții care și-au rupt din timp pentru a-l dărui.
Adrian, spre exemplu, și-a luat prietenii și caii-putere și i-a mânat zile întregi, mii de kilometri, pe oriunde a fost nevoie de un ”ren” care să livreze cadouri: ”Am vrut să aduc un strop de bucurie în viața copiilor care au o copilărie chinuită. Bucuria imensă și zâmbetele până la urechi mi-au dat toată energia ca să pot merge până la capăt”. Adrian are și noroc cu Delia, partenera lui de viață, care nu numai că l-a lăsat să ”fugă” de acasă, dar l-a și încurajat și s-a implicat și ea!

PS. Mulțumim companiei Telekom Romania pentru atâtea cadouri superbe, unei echipe fantastice de la compania Saint-Gobain, care a “adoptat” nu mai puțin de 12 colete MagicBOX, și unui grup de voluntari Orange, care și-au suflecat mâinile și au trecut la treabă!
Plecăciuni, oamenilor, și 2018 de vis, așa cum l-ați pregătit și voi copiilor și familiilor lor!
La mulți ani!


02/11/2017
23314187_1753846814647963_1559270365_o-1.png

”Sunt bine, mamă, dar stau pe un scaun de însoțitor, îmi sprijin capul de tăblia patului și mă gândesc la toți oamenii care au șters cu fruntea vopseaua de pe cadrul metalic.

Cum am ajuns aici? Nici nu mai știu. Fug zilele și nu-mi mai amintesc nimic din ele. A trecut și week-end-ul ăsta și tot n-am ajuns pe-acasă. Ați strâns solarul? A venit ăla să vă are de toamnă? Azi a fost duminică, dar eu nu-mi mai amintesc decât că am văzut un tractor verde trecând prin fața mea – era „Viața satului“ la televizor – și-apoi imediat s-a făcut seară. Nu știu cum e pe la voi, dar aici, în Vitan, duminicile de toamnă sunt scurte cât un program scurt la mașina de spălat.

Nu te îngrijora, mamă, eu n-am nimic, sunt lângă un pat de spital și în afară de faptul că trece timpul nu mă tem de niciun rău. Stau pe scaunul însoțitorului de câteva minute și mă dor deja toate oasele. Îmbătrânesc cu fiecare anotimp care trece, pielea de pe mine se sluțește ca un carton de ouă uitat în ploaie, iar șamponul tău anticădere nu e bun de nimic. Acum îți scriu ca de la om mare la om mare: sunt încarcerat într-un salon de spital, n-am nicio carte la mine, mi-a murit bateria la telefon, așa că tot ce pot să fac e să mă gândesc. Îți scriu în gând o scrisoare și, privind în jurul meu, îmi dau seama cât de norocoși am fost. Am trecut prin viață ca tractoarele prin „Viața satului“, puternici, fără injecții și fără perfuzii. N-ai stat după noi prin spitale, nu te-a chemat niciun doctor în birou ca să-ți spună „luați loc, vă rog…“. În rarele ocazii când am ajuns la spital pentru supărări benigne, vocea ți se surpa și aveai ochii roșii. Dar numai pentru puțin. Câteva zile mai târziu eram din nou cu toții acasă, să batem mingea pe hol și să dăm tare pe MTV.

„Luați loc, vă rog“. În fiecare an, 2.500 de părinți aud aceste cuvinte care introduc numai vești proaste. Urmează o înșiruire de termeni medicali, diagnostice prea serioase pentru niște copii atât de mici. În final, rămâne un singur cuvânt: cancer. Apoi urmează săptămâni și luni pe care părinții le petrec alături de copiii lor, în Ghetsemaniul secțiilor de oncologie. Mulți sunt din provincie, iar tot ce au e un scaun ca ăsta pe care stau eu acum și o pungă de plastic cu un săpun, niște șervețele umede, pastă de dinți și carte de rugăciuni. Zilele și nopțile lor sunt lungi, iar scaunul de pal cu picioare de fier e singurul sprijin. E prea puțin. Atunci când părinții obosesc, copiii simt, iar boala contraatacă. De-asta sunt, mamă, eu aici, ca să întruchipez în fața lumii calvarul părintelui pe un scaun. E greu să trăiești pe un scaun.

Mai am câteva minute. A trecut de 12 noaptea și este deja luni. Orașul doarme învelit bine, iar eu visez că trag de o manetă pentru ca scaunul de fier ruginit să se rabateze precum în reclamele la zboruri scumpe. Delirez, mă gândesc ce-o fi în mintea părinților după sute de ore în poziția asta, apoi mă gândesc din nou la mine. (…)

„Nu ne vom ridica de pe scaunul ăsta până când mesajul nostru nu va ajunge la 100.000 de oameni“, așa am promis. 100.000 de oameni care să doneze printr-un SMS doi euro pe lună pentru construcția unui unui centru pentru părinți, lângă Institutul Oncologic Fundeni. Un loc în care acești părinți să poată dormi câteva ore, să poată să-și schimbe hainele, să nu mai zică „n-am eu bani de București“, atunci când copiii lor se îmbolnăvesc.

Nu sunt singur, mama, suntem mai mulți. Stăm pe rând, câte o oră fiecare, pe un scaun de spital, lângă un pat de spital, într-un mic salon ca de spital, aranjat într-o vitrină a galeriei Galateca, cu vedere la strada C.A. Rosetti. Nu e nimeni pe patul de spital, e doar o demonstrație. Prin fața ferestrei mai trec, din când în când, oameni. Se opresc, se uită, văd un om pe un scaun, perfuzorul alături, patul neatins… încep să-și pună întrebări. Ne-am născut și am trăit în țara asta și poate că uneori ni se pare normal tot ce vedem prin spitale, dar nu e normal. M-am așezat benevol pe scaunul ăsta, deși tu știi că eu nu prea fac gesturi demonstrative. Până la urmă, gestul ăsta e mai mult decât o invitație la SMS, e mai mult decât o încordare pentru construcția unei clădiri, e o chemare la… nu știu ce cuvânt să folosesc, dar cred că mă gândesc la… bunătate. (…)

Aud o bătaie în ușă. Mă întorc în scaun și văd în ușă un hipiot pe la vreo 60 de ani, cu barbă și coadă. E schimbul meu. S-a făcut ora 1.00. Hipiotul atât îmi spune: „Ieși!“, și-mi explică din cap pe ce parte să-l ocolesc. Eu ies fără să zic ceva și el se așază pe scaun. Cobor pe C.A. Rosetti și mă uit la hipiot din stradă. Fac câteva poze. Ce e cu omul ăsta? E ceva cu el. Îl aștept până-și încheie și el tura. Aflu povestea lui: Jean Chelba, hipiot – mersi, mi-am dat și eu seama – fost fugar în comunism, închis pentru tentativă de părăsire frauduloasă a țării, văduv din ’86, tată a doi copii. Unul dintre ei a fost Alexandru Chelba, mort acum 2 ani, pe 7 noiembrie 2015, în urma incendiului din clubul Colectiv. Stăm un pic de vorbă, nici el nu știe ce cuvânt să folosească, dar tot la bunătate ajunge. De-asta s-a așezat și el pe scaunul ăla.

(…)

Cam asta a fost. E foarte târziu, mamă. E, de fapt, devreme. Simt că adorm cu laptopul în brațe așa că închid înainte să vină dimineața. Încă o secundă să mai deschid o dată fereastra de live stream de la MagicHome. Da, e cineva acolo, pe scaun. E totul bine”

Textul integral la http://recorder.ro/scrisoare-pentru-mama-de-langa-patul-de-spital/

 


28/09/2017
Principesa 1
Dacian Ciolos
Kevin Hamilton

Printre numeroșii musafiri pe care i-am primit cu drag în tabăra MagiCAMP 2017, s-au aflat și câteva personalități ale vieții publice din România. Ne-au făcut onoarea de a vedea ce se întâmplă în MagiCAMP Alteța sa Regală Principesa Maria de România, Ambasadorul Canadei în România, domnul Kevin Hamilton, și fostul premier al României, Dacian Cioloș, și soția lui, Valerie. Au participat cu naturalețe la ateliere de olărit, de tir cu arcul, au mers cu noi în parcul de aventură, i-au încurajat pe copii, s-au interesat despre operațiunile de logistică și au pus la bătaie puțin din experiența lor. Le mulțumim mult pentru vizite și îi așteptăm și la anul! De-a lungul timpului, ne-au vizitat la Brănești Marius Vintilă, vechi susținător al proiectului nostru, actorii Dragoș Bucur, Pavel Bartoș și Vladimir Drăghia, cântăreții Alex Velea și Nicole Cherry, campioana la scrimă Ana-Maria Brînză, Gianina Corondan, jurnalistele Eli Roman și Emanuela Schweninger, magicianul Verdini și mulți alții. Jurnalistul Alex Dima este, încă de la început, parte a echipei MagiCAMP.

28/09/2017
Doamna-Polonic-mare
IMG_4227
politista Flori

Locurile speciale, acelea care îți rămân în suflet mult după ce ai plecat din ele, sau poate pentru totdeauna, au nevoie de oameni speciali, care își dăruiesc sufletul fără rezerve. MagiCAMP are, printre voluntari, și un polițist. O doamnă polițist. O doamnă polițist cu suflet de aur și care gătește de ți-ai putea petrece viața mâncând! V-o prezentăm pe Florența! 

“Doamnaaa Poloniic, doamna Poloniic!!”
, se aude în tabăra MagiCAMP, în fiecare vară. Răsună locul, învigorat de voci crude, entuziaste, de solicitări de tot felul. Doamna Polonic este acolo, indiferent ce este de făcut, de rezolvat o situație de criză, de alinat un copil, de îmbărbătat pe cineva, de strâns, jucat și da, de gătit. Căci, printre multe altele, doamna Polonic este și o zeiță a mâncărurilor, așa cum bine zice renumele. Sau supranumele?:)
Taberele MagiCAMP sunt de neimaginat fără doamna Polonic, conform identității ”de vară”, dată chiar de copii, deși, ca să îi dăm buletinului ce este al buletinului, vorbim despre Florența Ilie. Voluntar cu state vechi, în urma unor experiențe personale traumatizante, femeie determinată, puternică și riguroasă, Florența este polițist în viața de zi cu zi. Are și o fiică, Ino, de 18 ani, și ea voluntar MagiCAMP. Anul acesta, Ino dă Bac-ul, iar mama are, evident, emoții uriașe! „Ei, dar o să fie bine, sunt mândră de Ino, am o fiică minunată, nu aș fi putut avea un copil mai bun!”, povestește Florența, care se pregătește de al treilea an în taberele MagiCAMP.
”Ai ai ai! Mie mi-a așezat de multe ori inima la loc cu mâncărurile ei delicioase, după o zi grea!”, spune Ruxandra, voluntar MagiCAMP. „Ce să zic, îmi mai venea să mă opresc, să mai privesc în zare, dar când vedeam câtă energie are Florența, săream în picioare!”, povestește și Mihaela. ”Orice problemă ai avea, Florența găsește o soluție, o încurajare”, subliniază și Cătălin. Florența se implică nu doar în taberele de vară, ci este și parte importantă din celelalte proiecte MagiCAMP, fie că este vorba despre MagicBOX sau MagicTICKET. Are o energie fără limite, care îi permite să fie veșnic în mijlocul acțiunii, preluând și găsind soluții la probleme și necazuri.

Începutul care schimbă totul

Cum a început aventura MagiCAMP, lucrul cu copii cu afecțiuni oncologice? “Cred că nimic
nu-i întâmplător și că drumurile oamenilor se intersectează când lucruri mărețe trebuie să se întâmple. După pierderea băiatului meu, am rătăcit mult timp căutându-mi calea. Habar nu aveam despre ce este vorba în MagiCAMP, însă am simțit că trebuie să ajung în acel loc. Am participat la prima tabără, apoi la a doua, am întâlnit o mulțime de oameni frumoși, am trăit experiența vieții mele și i-am cunoscut pe cei mai minunați copii”, povestește Florența. Îi asculți glasul cum se înmoaie când vorbește despre copii și este mai mult decât limpede: doamna Polonic este parte din MagiCAMP pentru că simte cum îi curg copiii prin vene. A fost alături de ei când le era greu, când le era mai bine, când nu le mai era.
Multumim tare mult, doamna Polonic, ești minunată!


28/09/2017
Marinus-mare
Marinus-newsletter1
Marinus-newsletter2
Marinus-newsletter3
Marinus-newsletter4

La doar zece ani, Marinuș duce deja de câțiva ani o luptă teribilă cu cancerul. În ciuda tuturor suferințelor, și-a păstrat o delicatețe, o sinceritate, o deschidere către oameni absolut uluitoare. Are cea mai deschisă privire, o privire care te invită să intri în sufletul lui.

De acum încolo, dragi prieteni, vă vom spune niște povești uimitoare, cu atât mai uimitoare cu cât ele sunt realitate. Pentru că acești copiii, copiii din MagiCAMP, merită. Iată una dintre ele. A lui Marinuș Dolofan, sau Gălbenuș, cum îi spun cei care îl cunosc și îl iubesc.
Marinuș este un băiețel de zece ani cu totul special, cu o forță incredibilă de a lupta și de a depăși momente care pe mulți i-ar fi dărâmat. Marian Dolofan a fost diagnosticat cu meduloblastom – tumoră de fosă posterioară – în august 2013. De atunci, de el este nedezlipit tatăl său, Mirel, un bărbat care a locuit practic în spitale în ultimii trei ani, care și-a îmbărbătat nu doar propriul fiu în seria lungă de operații și dezmădejdi, ci și zeci de alți copii și părinți pe care i-a cunoscut în spital. Mirel este tată pentru toți copiii care au nevoie de încurajări. Este, s-au convins cei care îl cunosc, un erou. Așa tată, așa fiu! Marinuș și Mirel duc lupta cu cancerul singuri. Mama lui Marinuș i-a părăsit când copilul s-a îmbolnăvit.
Și totuși… nu sunt chiar singuri. Alături de ei stau zeci de voluntari și oameni care îi încurajează și sprijnă. Bătălia lui Marinuș se duce acum la Viena la clinica AHK, secția Oncopediatrie, unde puștiul a ajuns cu ajutorul MagiCAMP. În țară, lui Marinuș nu i se mai dădea nicio șansă. Așa că,  la finalul anului trecut, a fost supus unui maraton chirurgical. Trei operații la cap, una la piept, simultan. Astăzi, Marinuș urmează un tratament inovator, care va dura minimum doi ani.

Supereroul din MagiCAMP

Gălbenuș are nevoie de tot ajutorul pe care îl  poate primi de la noi. Din cauza bolii băiatului său, tatăl trebuie să stea cu el tot timpul, fapt care nu îi permite să își caute de lucru, iar costurile traiului la Viena și ale internărilor repetate sunt foarte mari. Dacă doriți să îl susțineți pe Marinuș, ne puteți scrie pe adresa [email protected]gicamp.ro sau lua legătura direct cu Mirel Dolofan, la adresa [email protected] Marinuș vă trimite oricum pupici a la Gălbenuș!
Noi pe Marinuș l-am cunoscut anul trecut, în tabăra MagiCAMP, unde a venit direct din spital, slăbit, aproape epuizat de tratament, însă dornic să experimenteze. Și-a adunat puterile și ne-a oferit o lecție de curaj. Deși cu probleme motorii și de echilibru, Marinuș a escaladat peretele de cățărare din parcul de aventură, s-a cocoțat, a călărit și a dansat. A cucerit fără drept de apel inima voluntarilor, unii fiind acum lipiți pe viață de el, ca timbrul de scrisoare:) În poză, îl vedeți pe Marinuș susținut de Adriana, voluntara care i-a promis și și-a promis că îi va fi întotdeauna aproape. ”Marinuș este sufletul meu. Acest băiat absolut incredibil a fost și este în fiecare zi o lecție pentru mine și pentru toții voluntarii. Dacă el poate, noi cu siguranță putem să fim acolo pentru el!”, spune, emoționată, Adriana.
Și știți? Există miracole. Cu puțin noroc, Marinuș va reveni anul acesta în tabără, fie și pentru câteva zile!
Curaj, Gălbenuș, suntem cu toții alături de tine!


16/09/2017
Poza-mare-1-1280x977.jpg

Unde se duc baloanele când se înalță?

În cei patru ani de MagiCAMP, câteva momente au devenit repere în construcția taberelor, momentele care punctează o săptămână emoționantă petrecută împreună de copii și voluntari.
Înălțarea baloanelor care poartă mesajele de suflet ale copiilor este unul dintre acestea. Puștii își petrec cu privirea baloanele, cu pumnii lor mici strânși și plini de încântarea de a-și privi mesagerul cât mai departe, cât mai sus. Uneori, baloanele călătoresc împreună mult timp, alteori vântul le desparte. Același vânt mai pitește câte un balon într-un copac, iar atunci se formează pe loc un ”detașament” de salvare a balonului! ”Și când o să se îndeplinească dorința?”, ”Dar unde merge balonul acum? Ajunge departe?”, ”Balonul acela zboară cam singur… o fi trist?” – multe sunt întrebările care ies din încântarea și mirarea puștilor și e greu să răspunzi la ele. Ce știm sigur este că, încet dar sigur, baloanele cu mesaje ajung undeva. Ne-a confirmat și anul trecut domnul Ionescu, agricultor, care ne-a sunat să ne spună că a găsit pe câmp un balon cu un mesaj, nu se mai citea mare lucru din el, din cauza ploilor, dar tot a reușit să înțeleagă una alta. ”Cu bucurie l-aș ajuta pe copilul respectiv, dar să știți că nu pot face să îl iubească toate fetele”:)) Nedumerirea inițială a omului se transformase în râs.

Să se îndeplinească dorința lui!

Anul acesta, un alt balon s-a făcut remarcat de o doamnă care a ținut să îi ureze sănătate copilului care scrisese mesajul. ”Să dea Dumnezeu să se îndeplinească ce dorește el și să aibă familia  sănătoasă”. În aceste cuvinte se înalță baloanele, în fiecare vineri seara, înainte de petrecerea copiilor: să se îndeplinească dorințele lor. 220 de baloane, de toate culorile, și-au găsit anul acesta drumul către lumea speranțelor.
În măsura în care vom putea, și ne vom strădui, vom încerca să îndeplinim cât mai multe dintre dorințele copiilor. Moș Nicolae și Moș Crăciun își vor face apariția pentru un decembrie de vis pentru copii, iar sprijinul vostru va fi extrem de important pentru noi și atunci.

Ce notează copiii?

  • ”Îmi doresc sănătate pentru toată familia mea și pentru prieteni”
  • ”Aș vrea să locuiesc în MagiCAMP tot anul, împreună cu mama și cu tata”
  • ”Eu vreau să devin medic”
  • ”Aș vrea să merg lângă prietenii mei din Cer, să nu se simtă singuri”
  • ”Vreau un cățel, știu cum trebuie să arate. Mic și drăguț”
  • ”Eu vreau să intru la un liceu bun și să învăț bine”
  • ”Eu vreau să fie mai mulți oameni buni pe lume”
  • ”Îmi doresc să mă fac bine și să devin voluntar în MagiCAMP”
  • ”Vreau să studiez la universitatea Oxford”
  • ”Aș vrea să nu mai plângă mama atâta”
  • ”Vreau să mă iubească toate fetele”
  • ”Le doresc tuturor copiilor sănătate și bucurie”
  • ”Vreau ca mama să se întoarcă și să se împace cu tata”
  • ”Un telefon care să nu rămână fără minute”