14/09/2018
Mihnea-si-Radoi-1280x853.jpeg

La cei 14 ani ai săi, Mihnea se află pe linia fină a vârstei în care copilăria alunecă spre adolescență. Curios, pus pe șotii, are întotdeauna replici istețe care, dacă nu îți dau șah mat, sigur te pun pe gânduri. Mihnea este veteran în tabăra MagiCAMP.

Când l-am cunoscut pe Mihnea, cu patru ani în urmă, era rotofei, timid din cale-afară, retras și deși se uita cu jind la ceilalți băieți care încinseseră un meci de fotbal prefera să stea deoparte, ascuns după o partidă de scrabble. Însă, când urmărea mingea, ochii îi sclipeau cu un amestec de dorință și tristețe. Privirea îi deconspira pasiunea pentru fotbal.

Cu ceva timp în urmă, la o grădiniță din Pitești, un selecționer cu experiență l-a descoperit pe Mihnea, a discutat cu părinții lui despre cât de talentat este băiatul lor și așa a ajuns puștiul la Școala de fotbal ”Dani Coman”. Tatăl lui Mihnea, care cochetase și el cu fotbalul în copilărie, și-a dorit dintotdeauna ca fiul său să devină fotbalist. După trei ani de antrenamente și zeci de meciuri jucate, timp în care a devenit din ce în ce mai bun, Mihnea s-a mutat la Academia Atletico De Madrid unde, din poziția de mijlocaș, a obținut rezultate remarcabile.

Când nu era plecat în turnee în țară și în străinătate, avea trei, chiar și patru antrenamente pe zi, iar sâmbăta și duminica erau zile dedicate meciurilor.

Când Mihnea avea 9 ani și 8 luni, mama lui a observat că acesta obosea foarte repede și brusc, că nu mai avea poftă de mâncare, acuza dureri articulare, era din ce în ce mai palid și apatic. Familia și apropiații au pus totul pe seama efortului depus la antrenamente și a oboselii. Însă starea de sănătate a copilului se agrava. Ganglionii laterocervicali erau inflamați, iar febra excesivă, care nu scădea nicicum, i-a determinat să meargă la doctor.

O simplă radiografie a zdruncinat universul lui Mihnea: diagnosticul de limfom de gradul patru a adus odată cu această veste cumplită și interdicția de a mai juca fotbal vreodată. În timpul tratamentului, care a durat aproape 9 luni, deși medicii îi recomandau insistent să facă totuși mișcare, să se plimbe un pic, Mihnea refuza categoric să iasă din salon, chiar cu riscul de a i se atrofia mușchii. Doar vizita pe care i-au făcut-o colegii de echipă l-a impulsionat să coboare din patul de spital.

 

După o luptă aprigă, Mihnea a reușit să învingă boala. De atunci, are la poza de profil de pe rețelele de socializare următorul mesaj: ”Viața este o luptă continuă… Pierzi, câștigi, cazi, te ridici… Cel mai important este să continui să mergi, să arăți că poți și vrei!”.

Anul acesta, Mihnea a revenit în tabără un cu totul alt copil, un bărbat în devenire. A făcut pace cu faptul că nu va mai juca fotbal de performanță și a încins meciuri după meciuri cu ceilalți copii pasionați și ei de fotbal. Au fost atât de multe partide de fotbal între copii și voluntari, încât trebuia să facem cumva să îi surprindem plăcut pe dragii noștri microbiști în frunte cu Mihnea. Zis și făcut. O întrebare la Federația Română de Fotbal a fost suficient pentru a-l aduce pe Mirel Rădoi, fost antrenor la FCSB, în tabăra MagiCAMP.

Gazonul din curte a găzduit unul dintre cele mai intense meciuri de fotbal! Fete, băieți, voluntari, organizatori și invitatul surpriză, Mirel Rădoi, au impresionat prin energia faină și prin fairplay.

Faptul că a jucat, a dat pase strategice și s-a distrat copios la meciul memorabil este încă o dovadă că Mihnea este un luptător și un învingător.


14/08/2018
razvan_rotaru_portret_magicamp-copy-1280x718.jpg

Ce înseamnă să fii voluntar în tabăra MagiCAMP? Păi suflet, dedicare, terapie, puțină nebunie frumoasă, temeri dizolvate, un spectru de emoții nou-nouțe, joacă la greu, limite surprinzător de elastice, un necunoscut familiar de când lumea, bucuria de aici și acum, șansa de a te maimuțări dincolo de orice frică de ridicol, șansa de a fi cât mai copil, de a fi tu 100%. Sau cel puțin acesta este melanjul pe care ni-l inspiră nouă voluntarii din taberele MagiCAMP.

Începem seria de portrete de voluntar MagiCAMP cu unul dintre voluntarii veterani: Răzvan Rotaru. Răzvan este alături de noi încă din primul an de tabere, din 2014. Una dintre poreclele lui este Magic Mike. Și-o merită pe bună dreptate pentru că în preajma lui pur și simplu este un nor de veselie contagioasă și de cea mai faină magie, magia autenticității și a copilăriei. Nu-l lăudăm așa doar pentru că face parte din voluntarii noștri, ci pentru că merită din plin. Și ca să nu ne credeți pe cuvânt, vă invităm să îl cunoașteți în interviul de mai jos.

De unde a început povestea ta în MagiCAMP?

Răzvan: Eu am o școală de dans și MagiCAMP a ajuns la mine printr-o fostă elevă care m-a întrebat dacă nu vreau să merg într-o tabără să dansez cu copiii. Inițial nu mi-a spus toată povestea. Mi-a spus doar că este o tabără cu copii. I-am spus să ne pună în contact și vedem de acolo. Și apoi m-a sunat cineva de la MagiCAMP și mi-a spus că este vorba despre o tabără pentru copiii cu afecțiuni oncologice și dacă n-aș vrea să vin să le predau dans și să îi distrez. Am zis da din prima pentru că de ani buni făceam voluntariat și încercam să îmi înfrâng o teamă, o frică. De fiecare dată când interacționam cu copii ori abandonați, ori cu anumite dizabilități începeam să plâng. Nu puteam să duc cursul la bun sfârșit și plângeam. În capul meu era doar că este o lume nedreaptă și că eu de ce am mâini și picioare și sunt sănătos și alți copii nu sunt. I-am cunoscut pe Mel și pe Vlad și ei mi-au prezentat atunci, în 2014, casa părinților lui Vlad și au zis că asta este tabăra. Și am zis a, O.K., bine. Am venit cu o săptămână mai devreme, am zugrăvit, am lipit abțibilduri, pentru copii era totul pregătit, dar pentru voluntari nu mai era loc. S-au strâns niște saltele și camerele de dormit pentru voluntari erau holurile. Și chiar m-am bucurat acum că tabăra a crescut așa de mult și frumos. Când am ajuns m-am dus glonț la copii și am văzut-o și pe Alexia, pe care o știam de acum trei ani. I-am spus că noi ne cunoaștem, nu-i așa? Mi-a spus „Nu cred.„, m-a privit lung și m-a întrebat „Tu ești dansatorul?” Am spus da și mi-a sărit imediat în brațe. M-am bucurat sincer că m-a ținut minte atâția ani.

Care sunt cele mai faine amintiri din tabere?

Răzvan: A fost foarte emoționant pentru mine când Leo, un copilaș care acum este înger, mi-a spus că el nu vrea să participe la cursurile de dans pentru că el nu avea o mână. Eu l-am rugat foarte tare dacă nu pot să fiu eu mâna lui. A durat două zile până a acceptat și la petrecerea de final am pregătit un moment în care eu eram mâna lui stângă. La fel s-a întâmplat cu o fată Andreea care nu are un picior și am rugat-o foarte tare să aibă încredere în mine că poate să danseze în picioare, nu în scaunul cu rotile și la final a fost o surpriză, nu am spus nimănui ce facem și la petrecere s-a ridicat într-un picior și am dansat amândoi salsa.

O altă amintire a fost cu Bibi care avea atunci șapte ani și care mi-a spus din senin „Răzvan, eu știu de ce mi-a dat Dumnezeu boala asta, pentru că știe că sunt puternică și că o să o înving.” Bibi are acum 10 sau 11 ani și a învins boala. Mă emoționez cu totul, chiar e magie ce se întâmplă aici. În fiecare an când vin îmi zic că o să mă întâlnesc probabil cu câțiva copii pe care îi știu, nu știu ce ar putea să mai fie. Dar de fiecare dată este ceva care te dă peste cap, care te face mai puternic. Toți prietenii mei știu că vin aici și că o săptămână după vorbesc doar de MagiCAMP și râd, plâng, iar râd și iar plâng. Este un mix de sentimente incredibile care te fac să îți dai seama că nu ai probleme. Eu sunt actor și când merg la casting, faptul că nu iau o preselecție nu e o problemă. Când auzi un copil de 8 ani că îți vorbește de niște lucruri atât de serioase, atât de grave îți muți perspectiva prin care vezi lumea în cel mai pozitiv unghi.

O altă amintire care m-a marcat este legată de o întâmplare care s-a petrecut înainte de pauza de după-amiază. Gălăgie mare, nimeni nu voia să doarmă, era agitație. Ei bine, unui copilaș i-au făcut o injecție. Doamna Pastiluță de atunci, medicul taberei, a spus că i-a făcut o anumită injecție, nu mai țin minte cum se numea. În clipa aceea, toată lumea a lăsat orice joc, s-a făcut o liniște adâncă. Am rămas surprins și am întrebat ce s-a întâmplat. Copiii mi-au zis că ”Știi cum e injecția asta? Te doare foarte tare și ai nevoie doar de liniște.„ Toată lumea a tăcut, n-au dormit și au stat pur și simplu în liniște. Mă gândeam că noi adulții nu știm să ne respectăm așa. Dacă cineva ne spune că are o problemă, mai degrabă insistăm să ne spună care e baiul, ce s-a întâmplat în loc să ne ascultăm și atât.

Pe mine m-au învățat și mă învață constant să prețuiesc toate lucrurile mici cărora în mod normal nu le dau însemnătate, deși sunt cele care fac diferența. Tabăra asta este un fel de terapie care merge dintr-o parte în cealaltă. Mă bucur din suflet că pot fi aici și acum. E o combinație de vacanță cu cea mai frumoasă responsabilitate. Când sunt aici, vreau ca peste 12 ore să stau cu copiii și cu ceilalți voluntari, să fiu în preajma lor și să îi simt.

Dacă ar fi să adaugi încă ceva la tabără, ce ai pune în plus?

Răzvan: Cred că aș adăuga ateliere de țipat. Cunosc mulți oameni care se strâng așa în ei și nu au nicio supapă, țin totul în interior. Dacă ar fi să țipăm conștient, să zicem că acum mergem să ne eliberăm ca în copilărie. Pe mine mă bucură când țipă copiii. D-aia sunt copii, să țipe și să se joace, să se manifeste în cea mai pură formă. Și dacă am putea să preluăm din franchețea asta și să ne țipăm frustrările și sentimentele captive în cel mai natural mod, cred că ar ajuta mult.

Ce urare ai face MagiCAMP-ului?

Răzvan: Voluntarilor le-aș ura să nu se preocupe atât de mult, să nu se forțeze cu nimic, să fie ei și să simtă copiii astfel încât să le prindă vibe-ul și să se lase conduși de acest ritm. Anul acesta Suflețel, psihologul taberei mi-a spus că m-a urmărit și că a remarcat că tuturor copiilor le place de mine pentru că sparg tiparul. Un copil a căzut și era cât pe ce să înceapă să plângă. Eu nu m-am dus să îl întreb ce a pățit. Am alergat spre el m-am aruncat pe jos lângă el și l-am întrebat ce a găsit pe acolo pe jos pentru că vreau și eu. A fost așa de șocat încât a uitat să mai plângă. Ba mai mult chiar, a zâmbit și asta e tot ce contează aici, să îi facem pe ei fericiți.

Dacă citiți printre rândurile de mai sus, poate veți simți că sufletul, dedicarea, forța terapeutică, doza de nebunie frumoasă, fricile dizolvate, emoțiile noi, saltul în afara zonei de confort, autenticitatea și bucuria de a trăi clipa sunt lucruri de admirat din toată inima. Exact așa simțim noi față de toți voluntarii care aleg să își rupă din timp și să și-l dedice copiilor încercați prea greu, prea timpuriu.


27/07/2018
magicbox_familia.jpg

Familia L. primea acum mai bine de doi ani și jumătate una dintre cele mai frumoase vești: urmau să vină pe lume două fetițe gemene, D. și G. Din păcate, bucuria nu a durat foarte mult. Mama a observat că D. are burtica umflată și a dus-o la doctor. Pe 2 decembrie 2016 au primit cea mai cumplită veste: fetița a fost diagnosticată cu cancer la rinichi.

Din acel moment, totul s-a schimbat. Drumurile de la Galați, unde locuiesc cu chirie mama, tatăl și cele două gemene, la spital la București, analizele, operația, tratamentul, toate aceste lucruri au devenit prioritatea numărul unu. Resursele familiei, oricum limitate, au secătuit rapid. Acum doar tatăl lucrează și leafa de abia acoperă chiria și utilitățile.

Pentru familia L., alimentele, produsele de îngrijire personală, produsele de curățenie, articolele de îmbrăcăminte și de încălțăminte, rechizitele, jucăriile și multe alte bunuri care pentru majoritatea dintre noi țin de o banalitate lunară, sunt pur și simplu un lux greu accesibil. În această situație se află multe familii afectate de cancer.

Din această nevoie reală s-a născut proiectul MagicBOX – un colet care conține produse de uz casnic și alimente neperisabile în valoare de aproximativ 250 lei, dar și alte produse pentru nevoile speciale, de la medicamente și până la dorințe de suflet ale copiilor.

Din 2017 și până în prezent, peste 1430 de colete au ajuns la tot atâtea familii care aveau cea mai mare nevoie de ele.

Totul a fost posibil datorită sprijinului pe care ni l-au oferit partenerii proiectului MagicBOX: Kaufland Romania, Sodexo, Genpact, Bic Romania, Art Lord SRL, M’Business, Ro Star SA, Prisum International Trading, Prutul SA, GD Escapade, Centrul Medical Unirea, Romega Food Distribution, Bottari Italo Romena, Bio Mania SRL, Bns Insolvency IPURL, Promelek XXI și a tuturor voluntarilor adoptatori.

”Nu am cuvinte să vă mulțumesc! Mi-au dat lacrimile când am văzut cu câtă bucurie au deschis fetele mele pachetul! Mulțumesc din inimă pentru ajutor!” – acestea au fost cuvintele pe care ni le-a transmis doamna L., mama gemenelor, împreună cu fotografia de mai sus la sosirea primului MagicBOX.

Oricine își dorește poate deveni adoptator de colet MagicBOX. Sau, dacă știți pe cineva care poate dona produse (producător sau comerciant), vă rugăm să ne dați de știre. Găsiți toate detaliile proiectului MagicBOX aici.

Magic is something you make!