Magic-Bilanțul anului ce a trecut

De mai bine de cinci ani, construim o rețea a Binelui și îți suntem recunoscători că ești parte din această mare familie. Iată ce am realizat împreună până acum:

✨ MagiCAMP – Am adus 1000 de copii cu afecțiuni grave în tabere speciale care le-au redat copilăria și încrederea în forțele proprii; Dintre ei, aproape 300 au fost doar în taberele de anul acesta.

✨ MagicHOME – Am oferit peste 10.000 de nopți de cazare pentru părinții care își însoțesc copiii la tratament. Peste jumătate doar în ultimul an… și asta înainte să inaugurăm MagicHOME Fundeni unde vom oferi cazare și alinare pentru 26 părinți în fiecare zi.

✨ MagicTICKET – Am ajutat 50 de familii să meargă în prima vacanță după ani buni de resemnare în lipsuri financiare.

✨ Centrul de Consiliere și Sprijin – Am acordat suport emoțional pentru mai mult de 200 de copii și părinți prin peste 1000 de sedințe de psihoterapie gratuite în București și în țară.

✨ MagicBOX – Susținem lunar peste 300 de familii prin colete cu alimente și alte produse. Am lansat aplicația MagicBOX, care face legătura dintre adoptatorii de colete și beneficiari.

✨ MagicHELP  – Am dezvoltat un sistem care pune în legătură sute de familii care duc un trai greu cu companii care ajută cu produse sau servicii gratuite. Peste 200 de parteneri din toată țara.

MagicMAKERS – În parteneriat cu școli, învățători și profesori, împreună cu prietenii de la Respiro, am sprijinit liderii unei noi generații: copii și tineri care au decis să se organizeze pentru a își ajuta prietenii. Noi i-am ajutat să se organizeze și le-am dublat sumele pe care le-au strâns.

✨ MagicROOFS – În parteneriat cu Universitatea Tehnică de Construcții București, am început un nou proiect: construim case. Pentru familii lovite de sărăcie și de boală.  

 Caravana Magic – Anul acesta am ajuns la 1000 de copii din toată țara cu daruri de Crăciun.