Portret de voluntar: Aiurel, omul de nădejde              

Are vocea blândă, ochi veseli și un zâmbet cald. Când faci cunoștință cu ea, îți vine mai degrabă să o strângi în brațe decât să-i întinzi mâna. E Aiurel, unul dintre cei mai vechi și mai de nădejde voluntari ai noștri.

Am cunoscut-o pe Aura Necșat în 2015, după ce una dintre prietenele ei și-a donat ziua de naștere pentru susținerea proiectelor MagiCAMP. Un an mai târziu a fost pentru prima dată voluntar în tabăra pe seria Blue, acolo unde încercăm să redăm speranța și dorința de a trăi copiilor care au pierdut pe cineva apropiat. S-a întors din tabără alt om. Nu-și mai găsea locul în casă, nimic din ce avea de făcut nu i se mai părea interesant, nu i se mai părea că merită. Gândurile și sufletul îi rămăseseră alături de copiii din tabără. Își amintea cum îi văzuse în prima zi, absenți, timizi, fiecare purtând în inimă o imensă durere. Apoi s-au lăsat purtați de oamenii mari din tabără către lumină. Le-a ghicit primele zâmbete și le-a zărit ochii fără lacrimi. Atunci și-a dat seama că nevoia de sprijin a acestor copii ar putea fi cel mai important lucru pe care ea, Aura, îl poate împlini. De-atunci a fost nelipsită ori de câte ori am avut nevoie de voluntari.

Dacă o întrebi care sunt cele mai frumoase amintiri din tabere, îți spune despre copii cu chipuri luminoase care trăiesc din plin bucuria jocului, care leagă prietenii intense de-o vară sau de-o viață. Are o poveste aparte despre un băiețel pe care l-a luat dintr-un sat uitat de lume ca să-l aducă într-o tabără. Mama era extrem de îngrijorată: că fiul ei e foarte timid, că nu vorbește cu nimeni, că oare ce-o să facă atâtea zile singur… Mai, mai că nu l-ar fi lăsat să plece. Aiurel a liniștit-o, l-a așezat cu grijă pe copil în mașină, a pornit lent, băiatul a făcut de câteva ori cu mâna: ”pa, mami!”, după care…. Ieeee! Mergem în tabărăăăăă! Pune muzicăăăă să cântăăăăm! 😊 Băiețelul s-a transformat într-o clipă și nu i-a tăcut gura tot drumul. Au oprit pe drum pentru înghețată, au povestiti câte-n lună și-n stele și toate zilele de tabără au fost super vesele pentru el. De fapt, asta și e cea mai mare răsplată pentru Aiurel: să îi audă pe copii râzând și să-i îmbrățișeze. Să aducă acolo, în îmbrățișare, toată puterea, energia și dorința de a merge mai departe.

Și-a venit și ziua când a condus-o pe Maria în cameră. Fetișcana cu păr roșcat și ciufulit s-a așezat retrasă pe marginea patului. Se prefăcea captivată de cartea grea pe care o ținea de-a îndoaselea în fața ochilor, în timp ce păzea strașnic valiza cu lucruri. A fost foarte tăcută la început, apoi s-a împrietenit cu ceilalți copii și cu voluntarii din tabără, dar mai ales cu Aura. Zi după zi, Aura a simțit că se întâmplă ceva ce nu mai trăise până atunci, că se leagă între ele ceva cu totul aparte. A încercat să-și stăpânească sentimentele, dar sfârșitul taberei a dezlănțuit toate emoțiile ținute cu greu în frâu. De sub arcada de baloane prin care trec toții copiii la plecare, Maria o privea intens pe cea care îi devenise în doar câteva zile cea mai bună prietenă avută vreodată. La capătul celălalt, Aura se străduia fără succes să-și stăpânească lacrimile și să rămână veselă și zâmbitoare pentru ceilalți copii. Își aduce aminte că i-a spus atunci Melaniei: ”Eu nu cred că mai pot trăi fără Maria.”

Odată întoarsă acasă, Aurei îi revenea obsesiv în minte figura roșcovană și zburlită a Mariei. Nu putea să se împace cu gândul că n-o s-o mai vadă până la tabăra următoare sau poate niciodată. Așa că a început s-o căute. I-a dat de urmă într-un apartament de tip familial. A dat telefoane, a completat hârtii, a răspuns la întrebări… a făcut tot ce i s-a cerut de către Stat și, în cele din urmă, a primit voie să o viziteze. La început câte o oră-două în apartamentul social, apoi au ieșit la film. S-au împrietenit și mai bine, și-au spus secrete, apoi au petrecut împreună week-end-uri întregi. Ba chiar au fost și în vacanță, la mare și la părinții Aurei.

Maria are acum 14 ani. Aura i-a arătat ce înseamnă voluntariatul, o duce la lecții de chitară și o pregătește pentru examenul de capacitate. La început nu prea avea cine știe ce speranțe, dar Maria e fată isteață și pare că a înțeles repede că poate să recapete controlul propriei vieți. Și că poate reuși ceea ce își propune, atâta vreme cât are alături oameni dedicați care o sprijină. Aura vrea să o adopte pe Maria. Rămâne doar ca rigorile birocratice să fie îndeplinite și cele două roșcovane ciufulite vor putea locui împreună, ca mamă și fiică.

Și ce vei face în continuare?, am întrebat-o pe Aiurel, care – între noi fie vorba – nu e deloc aiurită 😊. Nu voi renunța la voluntariat!  Și dacă ziua ar avea mai mult de 24 de ore, s-ar implica în și mai multe proiecte. Pe lângă job-ul de zi cu zi și tabere, Aura a participat la strângerea de fonduri pentru MagicHOME, a adoptat un MagicBOX cu prietenele ei și abia așteaptă să bată țara-n lung și-n lat cu Caravana Magic.

Cu fiecare gest pe care îl face pentru copii, Aura aduce magia din tărâmul zânelor în realitate. La fel ca toți voluntarii noștri minunați, fără de care nu am reuși să facem atât de mult bine. Aici, la Magic, schimbăm destine, împlinim vise și ne jucăm la greu, copii și adulți deopotrivă.