Maria și Vlad la MagicHOME Viena

Portret de voluntar: Maria – o viață pusă în slujba celorlalți

Maria e de fel din Sebeș. Trăiește în Viena din 2013, după 17 ani de muncă în Spania. Maria e unul dintre cei mai speciali voluntari magici. Nici nu se putea altfel, dacă te gândești că a intrat în viața noastră chiar de Crăciun, acum 5 ani. A venit la spital cu un cadou pentru Marinuș, fiul lui Mirel Dolofan, și nu s-a mai putut despărți de ei.

”S-a creat o chimie între noi, o legătură cu copilul care nu poate fi exprimată în cuvinte”, povestește Maria. ”Îi vizitam la spital, mergeam și stăteam acolo lângă ei, duceam un fresh, poate. După externare, i-am ajutat cât am putut, tatăl nu cerea niciodată nimic, trebuia să ghicești de ce au nevoie.”

După Marinuș și Mirel, Maria a început să cunoască și alte familii care își pun speranțele în medicii din Viena. A înțeles situația disperată a părinților care, pe lângă groaza că și-ar putea pierde copilul bolnav, se lovesc și de dificultatea de a se descurca într-o țară străină. Să nu vorbești limba, să nu știi de unde să cumperi o pâine sau o sticlă cu apă sau poate chiar să nu ai cu ce să le cumperi sunt ultimele lucruri la care ar vrea să se gândească o mamă sau un tată care-și veghează copilul în tratament.

Maria a înțeles că e nevoie de ajutor continuu și așa a aflat despre MagicHOME, refugiul pentru părinții români veniți cu copiii la tratament la Viena. A luat în grijă spațiul și familiile care ajung să fie găzduite acolo.

”Îi îndrum unde au nevoie… Nu e vorba doar să îi primești și să le dai cheia. Au nevoie și de o vorbă bună. Eu ajut cu tot ce pot. Am avut și cinci familiicazate concomitent. E greu, dar Doamne-Doamne ne întărește.”

Maria se ocupă de întreținere și de curățenie; totul sclipește acolo, mai ceva ca într-un spital austriac. Tot ea aprovizionează MagicHOME cu alimente și toate cele trebuincioase. Am întrebat-o cum reușește să facă totul, atâta vreme cât lucrează și la un hotel.

”Îmi fac timp. Mi-am dat seama că eu nu am probleme. Am serviciu, am casă… ceilalți au mai multe probleme și nevoi decât mine. Scot timpul indiferent de unde! Încerc, îmi doresc să fac mai mult!”

În 2018, apartamentul din Viena a fost ocupat 49 de săptămâni. 49 din 52 câte are anul. Și, din păcate, de mai multe ori a trebuit să le spunem celor care aveau nevoie de ajutor că apartamentul este deja ocupat. Pe unii, Maria i-a luat acasă la ea, pentru alții, am închiriat camere de hotel.

Maria este voluntar pentru Asociația Magic fără să aștepte în schimb altă răsplată decât să-i vadă pe oamenii pe care îi ajută un pic mai liniștiți, mai încrezători. Sau să primească vești de la cei întorși în țară.

”Îmi place să vorbească mai mult faptele. Vorbele zboară… De mai multe ori, când apartamentul era ocupat, am luat familii la mine acasă. Păstrez legătura aproape cu toți. Cât am timp, le scriu două rânduri: Ce faceți? Cum sunteți? Dar îmi scriu ei des.”

Când te uiți la ea, e doar o mână de femeie, dar are o putere de a dărui și o dorință de a ajuta cum n-am văzut la mulți.

”Când vezi prin ce trec alții… asta te face să fii un om mai bun, să te gândești și la celălalt.”

În 2019, am asigurat, cu ajutorul Mariei, 1200 de nopți de cazare pentru cei veniți cu copiii la spital în Viena. Vrând sa să fie cât mai mult de folos, Maria ne-a pus propria casă la dispoziție în lunile aglomerate, ca să găzduim acolo familiile care aveau nevoie de adăpost.

Iar ea a dormit cel puțin patru luni pe la cunoscuți, purtând mereu cu ea o sacoșă cu schimburi pentru a doua zi. Totul din dorința de a-i ajuta pe ceilalți. Magia merge mai departe, prin puterea lui ÎMPREUNĂ!